Vinovăția este proporțională cu valoarea?

Cu vreo trei ani în urmă, colaborarea cu politia politică a lui Milan Kundera a scandalizat amatorii de literatură. Autorul romanelor de mare succes «Insuportabila ușurătate a ființei» sau «Viața e în altă parte» a fost acuzat că, în 1950, ar fi povestit Securității cehe despre întâlnirea unei studente cu un pilot care dezertase din armată și revenise clandestin în Cehoslovacia. Victima denunțului a fost arestată și condamnată la 22 de ani de închisoare. Iubitorii operei lui Kundera au încercat să-i minimalizeze fapta, să-i caute circumstanțe atenuante, punând pe masă ca și contraargument valoarea indiscutabilă a operei scriitorului. Pornind de la întâmplarea cu Kundera, mă întrebam dacă vinovația unui scriitor este proporțională cu valoarea? Dacă ignomia omului Kundera este mai condamnabilă sau mai scuzabilă fiindcă este un mare scriitor? N-am găsit răspunsul, însă de atunci îl citesc cu inima strânsă pe Kundera. A devenit alt Kundera, ca atunci când descoperi că între picioarele iubitei crezută virgină au poposit și vărul Georgică, și vecinul Costică. Așa și cu Ioan Groșan. Care poate să stea valoric lângă Kundera. Și care-mi place mai mult decât Kundera. Sigur, e o treabă subiectivă, n-am veleități de critic literar. De pe urma turnătoriei sale la Securitate, un om a avut de suferit. N-a ajuns la pușcărie, totuși turnătoria rămâne turnătorie. Urmărind reacțiile în cazul Groșan, am observat felul în care au scris scriitorii și ziariștii despre el. Le era lor jenă că sunt nevoiți să se pronunțe despre o mizerie. De parcă erau cumva ei vinovați, nu autorul mizeriei. Simpatia pentru omul Groșan a îndulcit cuvintele. Într-un text justificativ, «Supt vremi», publicat în «Adevărul », Groșan a scris: «Se știe că orice licean mai răsărit venit de la țară are - sau cel puțin avea - o obsesie: să intre, spre bucuria părinților și mândria comunității din care provenea, la facultate. Eu am intrat din prima, în 1973, al doilea la Filologia clujeană, secția română principal. Am făcut parte din prima promoție de absolvenți de liceu care au fost luați în armată imediat după reușita la facultate. Amenințarea permanentă în acel stagiu militar termen redus era că, dacă „nu slujim patria\" cum se cuvine, adio facultate! Puteam fi, după spusele ofițerilor, trecuți oricând la stagiu „normal\", de un an și patru luni, pierzând admiterea. Asta era și spaima noastră continuă, că nu vom mai ajunge să fim studenți.» Doamne iartă-mă, dar mai rar o asemenea justificare plină de parvenitism! Conta doar facultatea, nimic altceva. Dacă era neamț, și ar fi trăit în Germania lui Hitler, ca să nu piardă facultatea, Groșan ar fi colaborat și cu Gestapo de spaima gurii țăranilor din satul lui? Personal, vroiam să aud trei cuvinte de la Groșan: « Îmi pare rău ». Nu le-a rostit. Alexandru Petria