Poezie

Dorință

1 min lectură·2 februarie 2013

Mediu

Am încercat, am scris și iar am scris,

Am tot bătut mai cald să fie fierul,

Dar am rămas mereu l-același vis:

N-am cum să părăsesc “atelier” –ul.

Pe foaia mea se-ntâmplă foarte rar,

Vre-un cititor cumva să rătăcescă;

E versul meu ascuns de arhivar-

Decizia e totuși omenească!

Pe foaia mea se-adună șobolani

Și alte nedorite rozătoare…

Potecile se-opresc în bolovani

Și nu îmbobocește nici o floare.

Acoperă perfidă scrisul meu

O plasă de oțel bătută-n cuie;

Cum nu am scris nici haik-uri nici eseu

De ce să-l vezi, mai bine spui, că nu e!

Eu astăzi cu smerenie mă plec,

C-o fi un editor ori textierul

Și chiar mă rog: lăsați-mă să trec

În urmă să rămână- “ atelier” –ul!

Și de n-o fi, să nu-mi turnați gogoși

Despre nivelul “0” , ce grandoare!

Las “agonia” celor merituoși

Acesta este ultima-ncercare.

Să fie altfel, sincer, aș fi vrut-

Mă mulțumeam cu titluri fără stele…

Azi fără bucurie vă salut

Și mă întorc la gândurile mele!

00876

ALEXANDRU OLTEAN. “Dorință.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/alexandru-oltean/poezie/14023317/dorinta

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.