Poezie

Evoluție

1 min lectură·29 ianuarie 2013

Mediu

Ne naștem muritori, așa-i destinul,

Ne bucurăm apoi de ce-i în jur;

Sânt importanți părinții și căminul,

Cei șapte ani de-acasă prind contur

Ne poartă drumul mai apoi la școală

Și învățăm mai mult sau mai puțin;

Cu ajutor sau chiar cu mâna goală

Ne căutăm un loc ca să muncim.

E viața un hăitiș, o junglă poate

Și mulți din noi se pierd se rătăcesc-

Duc unii dor pierdut de libertate,

Dar cei mai mulți menirea și-o găsesc.

Și pe nedrept loviți, se luptă unii

În fața lor stau morile de vânt

Opriți ades de piedica minciunii,

Cu deznădejdea fac un legământ.

E undeva în cer un semn de bine,

Când sus de tot, când mai apropiat

Și-n rugăciunea nopții care vine

Mulți liniștea dorită și-au aflat.

Pe-o margine de pat cu cartea-n mână

O văd pe mama prinsă-n rugăciuni

La anii mulți, puțini o să rămână

Dar toți ne vom întoarce la străbuni…

Acum cănd număr cu tristețe anii

Și pe poteca vieții mă cobor

Putere Doamne dă-mi să-mi iert dușmanii,

În dragoste îmbracă ura lor!

00903

ALEXANDRU OLTEAN. “Evoluție.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/alexandru-oltean/poezie/14023069/evolutie

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.