Poezie
Glasul
1 min lectură·
Mediu
Un ardelean la câmp.Trudește la cosit
Și cum trăgea el brazde un glas a auzit:
- Vasileeee, măi Vasileee, fugi repede acasă
Că sora ta s-a dus… Și omul treaba-și lasă,
Pornește către casă, minute trec vre-o zece
Când deodată ce crezi prin gândul lui că trece?
Își amintește omu’ că el nu are soră...
Se-ntoarce iar la muncă, mai trece-așa vre-o oră
Și-același glas, cam straniu, din nou a auzit:
- Vasileee, vin-o acasă că soacra ți-a murit!
Stă omu’ , se gândește și către casă pleacă
Străbate-un km, se odihnește-oleacă
Și-și amintește omu’ că soacră el nu are;
Se-ntoarce iar la lucru căci hatu-i încă mare.
Nu trece sfert de de oră și glas se-aude iar:
- Vasileee, vin-o-acasă, ți-e casa foc și jar!
Își zice ardeleanu: ,, E drept că soră n-am,
Nici soacră cum se știe, da casă, casă am’’
Așa că o pornește încet spre casa lui
Și când în sat ajunge ce-și spune dumnealui:
,, Că prost mai sânt, măi vere, nenorocite zile
Pe min’ mă cheamă Gheorghe și nicidecum Vasile! ’’
003
0