Poezie
Ea
2 min lectură·
Mediu
ea a intrat pe ușă
se uită în oglindă se uită la mine
ea cu pasul cât distanța dintre coarnele minotaurului
trece din glastră în glastră din inimă la tâmplă
unde crește mare și mică în același timp
ea admiră toată ziua ceasul și e geloasă
pe brațele mele albe
ea nu știe de unde să mă înceapă când mă povestește
dar găsește întotdeauna un final de episod
după care lasă puncte-puncte
ea mă face să plec fericit dimineața de acasă
să mă întorc fericit să îmi beau ceaiul de măceșe
sau paharul de vin să scriu cu lumina stinsă noaptea
și să trăiesc mitologia cotidiană mai vesel sau mai negru
ea stă (cu mici excepții) numai în picioare
și e brunetă blondă sau roșcată – nu contează
ea crede că nu știu nimic despre ea –
și are dreptate deși…
ea se îmbracă mereu în haine de gală ea nu minte
nu fură nu înjură ea știe prea multe limbi străine
dar vorbește în tăcere ea se crede unică – și este
ea nu iese decât odată pe viață cu cineva
când este geloasă pe brațele frumoase și scoate pistolul
și trage fără ratări
e simplă singură sinceră e Ea
și se adaptează ușor la orice tip de personalitate
nu-i trimiteți scrisori – va veni oriunde
oricum…
002.401
0