Poezie

Autopsie

1 min lectură·17 iunie 2007

Mediu

O să privesc lung după tine

Prin stații tăcute de metrou

Și o să-mi simți privirea libidinoasă în ceafă

Topindu-se și preligându-se

Pe gât în jos

Până o să-ți întorci brusc capul spre mine

Căutându-mă din ochi,

Surprinzându-mi retragerea prost regizată,

Privirea speriată,

Făptura decăzută

Și demnă de milă

Ori de dispreț.

Nu o să te urmăresc prin pasaje întunecoase

Cu vreun cuțit dosit pe mânecă,

Mi se pare prea melodramatic

Și, sincer,

Mult prea complicat.

Prefer să-mi fac auto-autopsii

Pe mesele lungi din baruri,

Bându-mi berea amară

De parcă, la fiecare gât,

Mi-aș bate-un alt cui în carne.

Cine dracu sunt oamenii ăștia de la masă?

N-a fost nicicând o vreme

Ca cea din închipuirile mele,

În care omul să aibă încredere în om,

Neferecându-și în sine

Mii de hectare de traume și frustrări,

Pârjolind lanuri și otrăvind fântâni,

Ascunzându-și comorile

Adânc în inima munților.

Nu, nu o să te tai...

Bănuiesc deja ce ai pe dinăuntru

Și mi-e teamă să nu cumva

Să fim cu toții niște nuci găunoase.

Deși, dacă aș fi sincer cu mine,

Nu m-aș mai îndoi de nimic.

002.762

Alexandru Ioan Vaduva. “Autopsie.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/alexandru-ioan-vaduva/poezie/1731943/autopsie

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.