Poezii

in dupa amiaza aceea am hotarat sa rup orice legatura cu nemiscatele umbre ale corpului meu infect beth avea 21 de ani iar eu as schimba doar rochia rosie cu care am fost de craciun te iubesc e

barbatul acela privea prin ploaie o floare asteptand ca somnul sa intre in sangele lui nimeni nu contenea sa taca barbatul acela crestea ca o floare in ploaie pentru ca sangele ii inundase

la moartea poetului nu a venit nimeni, toti erau ocupati cu citirea in sens invers a versurilor lui ciudate. atat de ocupati incat observand la rubrica mortuare din ziarul cu cel mai mare tiraj

astazi am vrut sa intru intr-un cinematograf, unul privat, deschis doar sambata de paznici cu cascheta am vrut sa-mi cumpar si mie bilet dar mai aveau doar unul asa ca am intrat in buzunarul meu

daca nu ai avea un hobby ciudat te-as incuia in debara pe stanga ai muta costumele de piele: cel pentru sarbatoare, cel pentru tinerete si cel pentru batranete sa nu ti se zbarceasca fata, sa nu

in anotimpul numit simplu toro, pierdut, cu fata strivita de cer, murea un domn cu bor mare la palarie din soare privindu-l il puteai traduce ca pe niste graunte de nisip furate de pe plaja din

rupeam deseori figuri de spatiu intortocheate spre viziunea dioptrica a coltului lunii pedante infiorata bilingv inspre traditia de bastina a pasagerilor de pe trecerea de pietoni dintre dungile

in paralel cu doamna aici de fata exista un nod in gat, cauzat de finetea slabita a ultimei virgine replica fidela a afroditei fara maini si picioare numita femeia trunchi a

mi-e greata de soare, de luna, de stele, mi-e greata de mine cocosatul ce incearca sa ajunga cu buza de sus la pamant, la veni, vidi, vici sau la cina cea de taina a jocheului proscris. mi-e

cu o doaga pierduta in casa liftului colonelul trantea suparat chipiul de umarul stang al doamnei ce nu stia sa geama dimineata, cand altceva in afara de primavara rabufnea. cu a doua doaga

moarte lor. moarte lor. visatorilor. ce se poate spune despre ideea de lustra? ea lumineaza coastele rupte seara si lipite dimineata cu faina si apa in lipsa de altceva ea face umbra sa existe in

privesti secunda cu secunda lacrima impietrita. vad cursa din ochiul nevazut al calului ce galopeaza impotriva vantului impotriva ritmului infernal al curgerii sangelui in jurul propriei

eu sunt nenormal pe langa nenormalitatea ce se leaga la sireturi eu sunt nenormal ciudat de neneormal chiar banal cand fac santal de mere sub compania el-al eu fac trimitere directa la fusta

tu ai incercat sa nu urci cu talpa plina de praf mobilierul inert al camerei mele inalte. te-ai speriat cand am strigat la tine cu soapta mea, revoltata impotriva tacerii mi-ai raspuns pe un ton

miercuri? de miercuri o sa vorbesc despre mine. nu o sa mai bat campiile in lung in cautarea curmezisului ascuns, nu o sa mai lupt in umbra lui don quijote si nici nu o sa ma mai erijez in

din singura directie, soseau alimentand scara de incendiu spre sanii tai buricele degetelor mele. aspre, candide, sorbind cu ochii inexistenti parfumul de cicoare umbrita. nu murmura clipele