JOKER
Mă doare vârsta care-mi schimbă chipul,
ciorchini de ani trăiesc ca vâscu-n mine
și umbre-mi dau târcoale sărace fără trup
mușcându-mi neuronii cu lăcomii de lup;
tu semeni cu colega și
Smerit, grațios, își pleacă culoarea
Trandafirul dăruit simbolic,
Lebăda cu cap de petale ofilite
Oglindită de lustruita masă.
Filamente de parfum amintesc
Senzația de frumusețe
Sunete scoase din toate scorburile timpului.
Lume de silabe crude rătăcind aiurea.
Particule de energie în divorț perpetuu.
Totul pare fragmentat:
Vâlvătaia aruncă scântei pieritoare -
Lumină
Prin nervi îmi circulă timpul fragmentat
în anotimpuri, pe traseul destinului,
care tot schimbă macazul
ocolind a treisprezecea lună.
Sângele meu este fluid cosmic.
În neuroni și-a făcut casă
PROBLEME
Noapte, târziu.
De la fereastră văd taxiuri,
pe ambele sensuri ale bulevardului,
ducând la destinație probleme.
Ziua, probleme mai multe,
chipuri la vedere,
cărate variat, în
Mi-ai ascultat monologol de canibal
care-și mănâncă propriul suflet prins
în lațul pregătit pentru sălbăticiunile
sălășuite în mine?
Afurisitele zbârcituri de pe trecut
s-au modelat în
ARIPI
Din cerul zilei și din cerul nopții
am închipuit adăpost în mine
pentru aripi nevolnice
care încă se mai zbat, când adie tristețea,
lipsite de permis de zbor,
pentru că au și pene
Tratatul despre menirea și importanța caietelor
ar fi început cu semnele însămânțate pe tăblițe de lut
și câteva amprente de scribi anonimi
sacrificați de istorie pentru istorie.
A venit și
M-am înscris la școala de utopii.
Din prima zi am aflat că orice utopie
este reală, pentru că există,
ca oricare vis de care îmi amintesc
și-l pot povesti.
A doua zi, am aflat că dacă îl
Ai zis ca vrei să te sacrifici pentru mine?
Trebuie să-mi plivești amintirile înveninate,
fără să te rănești. Ai antidot nepăsarea.
Noaptea, să fii cu atenție mare,
pentru că îmi intră în pat
Ți-am dat și ție să guști
din salata mea cu amărăciuni naturale,
însămânțate și crescute în mine,ecologic,
la care, pervers, am adugat și miere
de vorbe sincere cu rime
și, instinctiv,
În fiecare zi trăiesc un vers sau două, sau o strofă,
visând și un poem sublim în clipa mea amorfă,
chiar dacă rațiunii nu-i place-o catastrofă.
Canoane sociale îmi strâbă cerul firii
și-mi
Aerul începe să devină pământ otrăvit
și-l scutură neanotimpurile amestecate
de cicloane tragice, bolnave de nervi.
Meridianele, ca cercurile de butoi,
crapă ruginite în istorie.
Viul,
SFATURI
Mi-a spus:
de câte ori rogi binelui altuia să-i fie
petala nouă florii spiritului tău va fi,
de căte ori doar ție îți dorești
mai pierzi două petale ofilite
și te urâțești.
Nu fă
Am înlocuit toți pionii cu nebunii
care aleg prin vot,
să fie contemporan jocul.
Turele le-am făcut industrii,
caii niște burse sălbatice,
regina e de la Moulin Rouge,
iar regele e un
AMBULANȚA
Spitalul de lângă locuința mea
adună ambulanțe care salvează
propoziții de viață neterminate.
Alarma uneia, tocmai mi-a ucis
visul cu Aladin care mi-a împrumutat
lampa lui
Nu știu de câte ori am călcat neatent,
sau mi-am închipuit un sprijin
și am căzut în lumi diferite,
dar mereu am reușit
să îmi repar starea
fără piese de schimb,
să mai pot repeta
Am spânzurat și ziua asta
de apusul soarelui,
s-a zbătut un pic
și a ieșit din ea noaptea
cu fărâme de lumină în stele,
într-un tăcut requiem.
Cocoșii le vor ciuguli pe toate,
sătui, le
BRAȚELE
Brațele mele, coperți de cărți
și tu între ele, ca un manuscris
în care mai adaug și eu căteva rânduri,
poate paragrafe sau capitole
pentru cine va vrea și va ști
să te citească,
Cum să mă apăr
de invazia barbară a gândurilor
când sunt cu strigoiul intimității
în ușoară vibrație de liniște?
Din fiecare obiect ies amintiri fantome
ca niște gândaci de umbre,
și
Nu mai încap în sufletul meu,
prea plin de trecut și nu găsesc
târnăcopul și lopata potrivite
să îmi golească groapa metafizică
care fermentează în mine.
Poate că din inocență am
CASA
Îmi duc casa în spinare,
casa care mă închide
plină de povara vieții
cu pereții din cuvinte,
cu ferestrele în mine
să mă vadă toți orbeții
cum sufoc timpul cetății
când mai rău si
CADAVRE
Din cadavrele stelelor explodate,
Praf de stele în mojarul Terrei,
Frământat, modelat de eternitate,
Amestecat cu lacrimile trecerii
Ca un joc de imaginație al copiilor
DAMOCLES
Fiecare are în așteptare
o sabie a lui Damocles
de care vrea, sau nu vrea să știe,
de care crede că se poate apăra,
râvnind sau ajuns pe un tron oarecare.
Am vrut să scap, m-am