Alexandru Corneliu ENEA

Ca o piatra de moară s-a așezat peste mine ziua de azi și-a început să mă macine învârtită pe axul nervilor până mi-a stors pe rând nechematele întrebări despre tine, neprimitele

Nu săpa în cântecul meu, portativ cu multe adnotări. Te oprește la cheia sol în tonalitate majoră, unde vei găsi printre doimile mele câte un diez sau un bemol, când octava își peierde

Și în mine am urme de la o stea care a explodat cândva, supernovă luminoasă de fericire, cum și eu radiez acum în minicosmosul nostru. Știu că unda mea de șoc tardiv, în dezintegrare, îți

Suntem împreună în câteva fotografii și pe o pânză pictați degrabă de o mână plătită să coloreze un cadou. Ajutăm memoria să ne viseze împreună. Mai suntem și în câteva poezii, cuvinte

Artere care se văd sau nu, albastre de la clorofila roșie, nervuri pline cu fier proaspăt din furnalul de frunză-inimă, din care pulsează șarje de viață. Mai circulă focul în mine și-mi

DACÃ Dacă vrei să mă rănești privește-mă ca pe mormântul persoanei iubite, cu ilizibil epitaf pe frunte, riduri înșiruite, furate de timpul nopții fără sfârșit, șterse de umbrele aripilor

PISICA În fiecare zi mă vizitează incertitudinea, dă buzna obraznică, mai ales când află că sunt singur. Mă chinuie cu întrebări indecente despre tine, privindu-mă în ochi, că unde ești,

A găsit sufletul meu cu ușa deschisă și a intrat nepoftită tristețea, s-a așezat tăcută, gânditoare cu capul pe rana singurătății și mi-a arătat din nou cicatricile naivității vinovată

Plictisit de atâta respirație uniformă mai și tușesc ajutat de țigară în fața orelor fără stăpân trecătoare prin mine. Clipesc cum trebuie, dar ochii se ceartă cu viciul meu care arată

ARHIVA S-a cam îngrășat creatura asta și-mi umple sertare, dulapuri, cutii și câteva rafturi. Încă îmi este ca un câine credincios, mereu cu mine, dar lacom, să adune, să ascundă oriunde

Au obosit și au cam îmbătrânit anii care s-au hârjonit și au concurat cu viața mea. Încolonați ca într-o procesiune, s-au retras în chiliile din mânăstirea pe care au construit-o în

M-a ponegrit o stafie la icoana care îmi știa candela tristeții cum îmi ardea timpul. Nu s-a lăsat și a-nceput să sape în liniștea ticăită de inimă, a plantat răsaduri de

DACÃ Dacă mi-ai acaparat orizontul, ai obligația să-mi fi și acel corp ceresc de la care primesc viața. Masca umbrei mele discrete nu o vei vedea, mereu în opoziție cu strălucirea ta

Matca spiritului Înobilează suflete care rod esența Întru devenire. Legile haosului – haită de lupi Sfășie crustele firave Eliberând prin moarte Puii de spirit care, fără pudoare, Însămânțează

Mi-am pierdut mare parte din aură la un pariu cu timpul, care m-a escrocat elegant cu promisiuni fumate. Mi-a jupuit ultimii ani moșteniți în amintiri rudimentare, și-s ecorșeu, biet erou

CÃPÃSTRUL Am pus idealului căpăstru găsit în dorințele mele și m-a purtat în galop în realitatea erotică. Priveam ochi provocatori înarmați cu capricii carnale, săgeți cu otrăvuri

EROTIC Oțelandru trup de viață triumf de imaginar rostuit în gol astenic să te umpli până-n buze cu erotic în conflicte dintre voci și scrieri mustre modelat cu prea mult

Într-o zi de vară, mi-a intrat în casă un pui de porumbel blând și speriat. L-am mângîiat și l-am crescut cu grijă, ba chiar l-am învățat să zboare, după ce i-am făcut și un cuib pe

Știu cum este să stau între două uși închise, în așteptare. Dar dacă se deschideau deodată? Am stat și între mai multe uși întredeschise. În fața posibilităților, multe variațiuni pe

PROBABILITATE Teoria probabilității îmi confirmă combinațiile, undeva, cânva, în infinitul universului, să renasc în aceleași condiții așa cum s-a întâmplat și acum prin voia succesiunii

Când fructele rotunjite de soare au adunat destul foc, se deschid gurile lacome ale instinctelor dintâi, omagiu primitiv al existenței fertile, ca infidelitatea care consumă

CASTELUL Micul meu castel e ars de timp, pe cale să devină o ruină, dar mai are câteva comori și o bufniță bătrână și gânditoare în pod, beciuri ascunse cu amintiri prizoniere, câteva