Poezie
erotic
1 min lectură·
Mediu
EROTIC
Oțelandru trup de viață
triumf de imaginar
rostuit în gol astenic
să te umpli până-n buze
cu erotic în conflicte
dintre voci și scrieri mustre
modelat cu prea mult har
războiește-te cu mine
cu virtuți să mă împuști
și-apoi să mă vindeci tandru
cu-n sărut și mângâieri
ca un strugure spre iarnă
să mă storci fără dureri
să te-mbăt de fericirea
naufragiului dorit
pe altarul unui pat
cu cearceaful vălurit
unde s-a sfârșit psaltirea
lăcrimată de păcat
rostuit de prima vorbă
care-anume ne-a creat.
Iarba dorurilor noastre
din cristale de zăpadă
se va scurge-n noi zvâcnită
minotaur slobozit
decorat cu flori de astre
totuși prin noi domolit
ne vom scutura de zodii
și în somn îmbrățișați
acuzați de galaxie
și de îngeri legănați
n-am ciuntit din armonie
și în veci suntem iertați!
001.353
0
Despre aceasta lucrare
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 133
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 34
- Actualizat
Cum sa citezi
Alexandru Corneliu ENEA. “erotic.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/alexandru-corneliu-enea/poezie/14086968/eroticComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
