Alexandru Corneliu ENEA

Din mine ai crescut cu rădăcini de foc, o simbioză saturată de crispare, doar la solstiții ne priveam zâmbind prin gratii de singuratate și-ntrebări. În ochi cu gloanțe strălucind

Îmi întrăiesc homeric destinul pierzător de capricii, pentru care plătesc impozit la câteva universuri paralele din haremul meu virtual. Ca o monedă vie circul printre priviri cu valoare

MUSCA Zbura minusculă și neagră flămândă bâzâia strident era un fir de viață blestemată să caute cadavre și gunoi. Zbura tangent cu gândurile mele incompatibilă teroarei de

AȘTEPT Fiecare pădure are muzica și lumina ei, așa cum fiecare codru geme în întunericul lui, adunând timpul dăruit cercurilor în armata de trunchiuri și trupuri pândite de poruncile

Flori albe de nalbe plutesc ușor s-aștern covor. Harnici pitici niște furnici le-ngrămădesc le stivuiesc pentru la iarnă să aibe hrană. Privesc uimit cum fericit un fluturaș sau

În blidul inimii mi-ai dat Ce ai vrut tu chiar de-am oftat Și-n fața ochilor mi-ai pus Drumul durerii și am plâns. Auzul m-ai silit să-mi fie Lovit de urlete-n pustie De piele mi-ai lipit

DILEME Fericiți cei fără dileme că a lor este împăcarea veșnică! Am fost neglijat de capricii. Oricum, nu prea aveau loc în mine din cauza multor soloambe care mi-au făcut surpriza să mi se

Anii mi-au furat jucăriile și copilăria! Totuși, câteva amintiri mi-au lăsat. Neglijent, am mai pierdut și multe altele sacrificate prin abatoarele vieții. Am creditat și speranțe, cu

Integrele și unicele mele bijuteriile negre nu-și pot străluci întunecimea lor prețioasă extrasă din cine aș fi. Pândesc ca un păianjen nocturn o clipă luminoasă rătăcită să mi se agațe

N-am mai intrat de mult în atelierul cuibului meu de porumbel albastru, de condor argintiu, de fluture vânat de cadâne păcătoase. Aveam acolo aripile la păstrare în versurile și proza

Când mă lași singur Mă-mbăt cu lapte de cuc Și fluier ca o mierlă Cu fața spre insomnie Pe gardul bisericii, De fac să zâmbescă Cuvioasele icoane. Ofilit de de dorințe, Mă retrag

În cimitirul amintirilor murite fac pomană și mulțumesc că m-au părăsit cu taina lor și m-au vindecat. Sigur și altcineva a mai păstrat din moaștele lor, mărturie în relicvariul

Am adormit în mine ca paginile între coperți de carte învechită. Mă răsfoiesc la întâmplare, n-am chef să mă recitesc. Câteva imagini, cam șterse, îmi trezesc uitarea. Mă așteaptă un

IARNA Pe coala zăpezii, toamna și-a scris testamentul și-a plecat fără să-l semneze. Virgină, frigidă, zăludă, mireasă părăsită de culori, cu voalul la voia crivățului, domnița bătrână

CLEPSIDRA Îmbrăcat în tăcere îmi plimb arterele complice existenței, esențe sublime asasinează amintiri, rugăciuni pioase mă mai apără, trec peste nevoia de a te respira lângă

M-am cățărat pe nervul tău ajutat de crampoanele unor dorințe și mi-am prins coarda de gâtul tău. Respirația, ca un uragan, mă balansa, te atingeam, mă respingeai, te atingeam până m-am lipit

Pierdut în holograma unui vis rotund alunec pe dubla spirală a dorințelor să găsesc explicații acceptabile pentru ce-a fost înainte de primul meu minut și ce va fi după ultimul minut, din

CONFLICTE Pășesc cu grijă printre conflictele mele, unele în putrefacție, altele încă tensionate, fiecare cu o pereche agățată de altcineva. Prin mine au făcut carieră pe diverse

Pentru un drum nesperat Îndoială și apoi zăbavă Căci darul si temeiul Sunt între vorbe si bucurii Iar interesul aceleia Care vine la așternut … Mai bine să te ferești ! Dă-o la picioare! Dar