Poezie

Da va rog, poftiti

1 min lectură·17 decembrie 2009

Mediu

Stau tot în scrinul ăsta umed,

Abandonat de vreo speranță

Orbit vădit de ignoranță

Sădesc minciuni cu debordanță

Nu vreau să cred în vreo substanță

Și zac în corpul ăsta rânced.

Durerea-mi pare-a fi un cântec,

Căci mie noaptea îmi e dată

Inima-n ură mi-e scăldată

Țin indecența înrămată

Și-mi etalez pielea spurcată,

Stau în gunoi ca într-un pântec.

Noblețea cu-n satâr o spântec

Căci eu sunt un gunoi din stradă

(Zoios, jegos, urât, cam prost)

Lor nu le place să mă vadă,

Un clovn ce mânuie o spadă

Vrând ca imperiul să cadă,

Buleandra nu mai pot s-o sfartec.

Fătărnicia-i un descântec

A unei vrăji numită viață

Ș-apoi legați bine cu ață

Dansăm haioși ca o paiață,

Noi nu putem da vreo povață

Doar o senzație ...

001.618

alexandru aluchi. “Da va rog, poftiti.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/alexandru-aluchi/poezie/13919713/da-va-rog-poftiti

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.