Simt înlăuntru, mai mistuitor ca arșița de afară,
focul rămânerii în urmă, al căderii în genunchi,
istovit și înfrânt, însetat și pierdut de nădejde,
cernând aerul cu degetele în căutarea
“Ingerii n-au nevoie de sticlă
pentru a-si alcătui cuvintele”,
mi-a spus copilul blond,
rupând o crengută verde de tei.
Ce sunt îngerii ?-
l-am întrebat zâmbind;
“Ingerii vorbesc în
Așa de ușor ți-a fost dat pasul
peste-a lumii moarte,
așa de fulg, așa de aer,
încât, adunându-ți pașii,
rând pe rând, din această viață,
nu m-as înclina precum titanul
ce duce-n spate
Tine-ti suflarea o clipă
ascultă tăcutul nins,
privește tăcuta ninsoare,
oprește Pământul din plâns,
oprește această risipă;
Învață de la dânsa
cum să nu pieri tăcută
si-nfruntă ape, suflă
Mă văd din-năuntru,
cu ochiul sirenei
ce-n basmul din veacuri
bieți marinari amăgește …
Mă văd din afară,
cu ochiul
gonitului câine,
etern lipsitului de secunda
durerii
Fugi cu umbra ta de zâmbet
peste ochiul meu ascuns
si mă voi opri din plâns;
Fugi cu umbra ta de zâmbet...
Te apleacă tu, făptură,
peste munții care suntem,
peste hăul care-l umplem,
te