Poezii

Simt înlăuntru, mai mistuitor ca arșița de afară, focul rămânerii în urmă, al căderii în genunchi, istovit și înfrânt, însetat și pierdut de nădejde, cernând aerul cu degetele în căutarea

“Ingerii n-au nevoie de sticlă pentru a-si alcătui cuvintele”, mi-a spus copilul blond, rupând o crengută verde de tei. Ce sunt îngerii ?- l-am întrebat zâmbind; “Ingerii vorbesc în

Așa de ușor ți-a fost dat pasul peste-a lumii moarte, așa de fulg, așa de aer, încât, adunându-ți pașii, rând pe rând, din această viață, nu m-as înclina precum titanul ce duce-n spate

Tine-ti suflarea o clipă ascultă tăcutul nins, privește tăcuta ninsoare, oprește Pământul din plâns, oprește această risipă; Învață de la dânsa cum să nu pieri tăcută si-nfruntă ape, suflă

Dă-mi, Zeus, o piatră s-arunc, să-l nimeresc drept în frunte pe seamănul tău, Prometeu !

Mă văd din-năuntru, cu ochiul sirenei ce-n basmul din veacuri bieți marinari amăgește … Mă văd din afară, cu ochiul gonitului câine, etern lipsitului de secunda durerii

Fugi cu umbra ta de zâmbet peste ochiul meu ascuns si mă voi opri din plâns; Fugi cu umbra ta de zâmbet... Te apleacă tu, făptură, peste munții care suntem, peste hăul care-l umplem, te