Poezie
...Zaim...
1 min lectură·
Mediu
Pe valea Botnei nisipoase,
Acolo, unde curge-n șes,
Pe unde spicul cîntă-n coase
Și soarele-i în ritm de vers,
Acolo, pe cărări de țară
Prin pietre vechi și plopi tăcuți,
Prin razele de primăvară,
Sfinții poeți pășesc desculți.
Zaimul tot mai des îmi pare nu doar un petec de pămînt,
Ci-o patrie a poeziei, cu sufletul curat și sfînt...
Căci pe cărările de țară,sub nuci, salcîmi și flori de tei
Și-au petrecut copilăria îndrumătorii de condei...
Aici Cărare s-a născut pe Mateevici să-l urmeze,
S-așterne greul prea durut în rime vesele și treze...
Ușor răsuflă azi trecutul
În lanțul alb al nemuririi,
De viață-i plin aici și lutul
Pătruns de gîndul poeziei...
Un grai avem zidit de secoli
...Și-ades răpus la cotituri,
Dar întărit a fost de Preoți,
Prin sacre rugi,prin vechi scripturi
...Senin, mai nu știu cum, e cerul,
Deasupra candelei credinței
Și arde-n flăcări adevărul,
Pe care îl slujesc Părinții...
Trec anii, dar oricînd venim la poarta sfîntă-a poeziei,
Căci satul ista ni-i chemarea din inima copilăriei,
Poeții sunt aripi de suflet, albe înălțimi...
Și glasul lor ne chemă-n șopot...la veșnicele rădăcini...
002166
0