Poezie
Respingere
(proiecție pesimistă)
1 min lectură·
Mediu
Fără să-mi intuiesc chemarea și destinații zilnice de zbor
pășesc pe lut asemeni unui oarecare cu titlul consacrat de muritor.
Un drum-de-fier îmi ostenește talpa, rugina zilei aripile-mi frânge,
Am staționat greșit sub astrul zilei. Planeta ta albastră mă respinge!
Din mii de galaxii stelare m-ai aruncat în țara morilor de vânt,
Și era groaznic de frumoasă, și-o îmbătrânea un ticăit flămând.
Iz planetar de moarte-mi zduncina ființa și așteptam ca ploile să vină
Și brâul-cerului ca o paletă salvatoare să-mi ducă sufletul acasă, în lumină.
Dar ploile întârziau, pasărea păcii a coborât pe țărmu-n asfințit,
și era vară, valul zbuciumat... în floarea vieții iarăși m-am simțit.
Erau iluzii poate. Dar, Sfânta Scriptură mai amintea de raiul pământesc
Și l-am găsit, era orașul roșu – templu pămân, sculptat dumnezeiesc.
Apoi am oscilat pe drumul de la zăpezile eterne spre țara piramidelor,
Din cea a galilor până în țara soarelui răsare și am cuprins cu ochiul într-o clipă
PÃMÂNTUL – un minunat teren de așteptare.
Cum să mă rup de el?
Dar cum să mai rămân?
Există-o viză de ședere-n viață, pe urmă, fără replici – un mormânt.
002102
0