Poezie

Respingere

(proiecție pesimistă)

1 min lectură·25 martie 2014

Mediu

Fără să-mi intuiesc chemarea și destinații zilnice de zbor

pășesc pe lut asemeni unui oarecare cu titlul consacrat de muritor.

Un drum-de-fier îmi ostenește talpa, rugina zilei aripile-mi frânge,

Am staționat greșit sub astrul zilei. Planeta ta albastră mă respinge!

Din mii de galaxii stelare m-ai aruncat în țara morilor de vânt,

Și era groaznic de frumoasă, și-o îmbătrânea un ticăit flămând.

Iz planetar de moarte-mi zduncina ființa și așteptam ca ploile să vină

Și brâul-cerului ca o paletă salvatoare să-mi ducă sufletul acasă, în lumină.

Dar ploile întârziau, pasărea păcii a coborât pe țărmu-n asfințit,

și era vară, valul zbuciumat... în floarea vieții iarăși m-am simțit.

Erau iluzii poate. Dar, Sfânta Scriptură mai amintea de raiul pământesc

Și l-am găsit, era orașul roșu – templu pămân, sculptat dumnezeiesc.

Apoi am oscilat pe drumul de la zăpezile eterne spre țara piramidelor,

Din cea a galilor până în țara soarelui răsare și am cuprins cu ochiul într-o clipă

PÃMÂNTUL – un minunat teren de așteptare.

Cum să mă rup de el?

Dar cum să mai rămân?

Există-o viză de ședere-n viață, pe urmă, fără replici – un mormânt.

002.116

Alexandrina Mateescu. “Respingere .” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/alexandrina-mateescu/poezie/14046687/respingere

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.