Poezie
...nimic...
1 min lectură·
Mediu
se surpă zidiri de lumină
sub pleoapa de cenușă gri
și geana încet, tremurîndă
încearcă în zori a muri...
tăcut adie a moarte
pupila țintită spre cer
și-n ruga-i, atît de aproape
simt neantul ca negrul rebel.
Nimicul plutește în aer,
respir aroma-i la nesfîrșit;
de plumb se făcuse pămîntul
cînd ochii spre el am țintit.
iar plugul zadarnic grăbise
să se-adîncească în arătură
semința n-avea să rodească
căci uscate lacrimi căzură...
022424
0
Marina,Am impresia că ceva te oprește la jumătate de gând, la prima creionare a uneiimagini, la început de zămislire a ceva care să te reprezinte cu adevărat doar pe tine. În plus, se pare că te complaci în dădăcirea tristeții! Dă-o naibii! N-o mai alinta atâta! Bate-ți puțin joc de dânsa și-ai să vezi că poezia conține și multă seninătate!
Ca expresie poetică ești convingătoare aici:
\"se surpă zidiri de lumină\"
și
\"tăcut adie a moarte
pupila țintită spre cer\"