Respir...
simplă ca o lună plină
Rostogolesc durerea în adâncurile ființei mele
Și o dizolv în Sunet.
Sfâșie-mă...
Apoi lasa-mă să mă târăsc în umbra ta,
Să-mi urlu muzica și să ți-o înfig în
Respiră-mi ochii obosiți și plânge-mi pribegia.
Mi-am luat toiag din ultimul tău os
Și am plecat, târându-mi șoaptele prin mărăcini
Să-mi zdrobesc întrebarile de cadrane de ceas
Cu mâna întinsă
