Poezii

Respir... simplă ca o lună plină Rostogolesc durerea în adâncurile ființei mele Și o dizolv în Sunet. Sfâșie-mă... Apoi lasa-mă să mă târăsc în umbra ta, Să-mi urlu muzica și să ți-o înfig în

Respiră-mi ochii obosiți și plânge-mi pribegia. Mi-am luat toiag din ultimul tău os Și am plecat, târându-mi șoaptele prin mărăcini Să-mi zdrobesc întrebarile de cadrane de ceas Cu mâna întinsă