alexandra pauna

plouă,plouă,plouă... nu,nu încep să vă citez din regretatul bacovia,doar că se potrivesc al naibii de bine versurile lui cu vremea de afară. mă emoționează,întristează și repugnă ploaia asta, dar mă

tu:ploua infernal și noi ne iubeam pe mansarde. eu:și timpul stătea pe loc, iar ploaia dormea pe umerii tăi picătură cu picătură, rânduri,rânduri... tu:din stele parcă ploua... eu:ploua cu

tu:mi-aș pune sărutarea in palmă și-aș chema vântul să o imprăștie pană la tine și dacă nu aș ști intr-o zi unde ești, mi-aș pune sărutarea in palmă și vântul o va conduce până la

străine,hai cu mine pe urmele lui COlumb, reinventăm istoria și alt Romeo și altă Julieta, facem scară pâna la Iad și coboram să ne infruptam din păcat. mă las tie... nu știu cine ești,dar sunt

De azi,te uit,plec,nu mai vin,uită-mă și tu. Mintea nu mai vrea să mai Memoreze Sunetul pașilor tăi Tot ieșind, Și intorcându-te Pe ușa care duce in labirintul orașului. Eu nu vreau să ies

ești doar un hibrid, te tin inchis în birouri calde și în bratele mele și te-aș tine etern dacă nu m-aș trezi... dar mi-e ciudă cum de lumea asta mi-e potrivnică și mă zbat să mă aud,dar tu nu

adu-mi aminte să sting lumanarea când mă vei insoți in corabia patului meu, să aprind inima mea și a ta cu un sarut. săruta-voi buzele ce m-au sărutat după mult timp, mângâia-voi palmele

imi auzi inima plângând? de trei zile aud jelind pielea, aud ochii ruginiți picurând sânge, iar mâinile mele,Doamne,sunt crengi plecate de furtuna plecării tale. m-ai aruncat pe fereastra minții

ne-am putea iubi și pe veranda casei morților, totuna ar fi lumea,noaptea,ziua,ziua,stelele,nimicul... am fierbe mocnit, ne-am atinge trupurile ude, am inchide ochii a pofta,lehamite,scârba sau

gand de reverie, de desertare a nimicului ce ma inconjura. lumea mea devenea surda,muta si ciunga si doar el mai salva putinul din mine, aducea cu rasuflarea-i dulce si calda si

ma bantuiau sinistru dar bland si placut ochii lui ce schimbau marea in abanos si primavara in scoarta de lemn dulce... suspina adanc amoru-mi de copil pe rug de ani striviti si plangea amar

Admiram albul zidurilor din camera care ma gazduia deja de 2 zile.Mi se perindau prin fata ochilor toate momentele in care statusem singura in camera mea,izolata de toti cei pe care ii

Cine,din supa primordiala De la inceputurile lumii M-a zamilsit pe mine O fiinta asa de hada? Putea sa iroseasca doua secunde Sa-mi ia corpului de forma clepsidrei Chipul plans,tabacit de

Poetule,trece-ti condeiul dupa ureche, Vara scaunul din care ai crescut,sub masa, Lasa tigara, Deschide ochii, Vino spre mine! Lumea ta o lasa… Imi inchid si eu matematicile in cufarul

ascultam ploaia, priveam copacii tremurand si cele doua drapeluri strangandu-se in brate ca intr-un dirty dance. doua drapeluri atat de diferite, care sub plansul cerului isi condamna

imi scot inima din piept, o gatesc pe carbuni si o dau unui trecator... il avertizez ca e rigida, ca a batut prea intens... o arunca,ma priveste,ma compatimeste, pleaca uitandu-se

Poetule,trece-ti condeiul dupa ureche, Vara scaunul din care ai crescut,sub masa, Lasa tigara, Deschide ochii, Vino spre mine! Lumea ta o lasa… Imi inchid si eu matematicile in cufarul

Azi picioarele mele sunt siameze de prea multa iubire... Si eu sunt...asa... Inghemata,fema,spontana,exact ca o criza de epilepsie. Si uneori port tocuri care miorlaie pe asfalt ca pisicile

Lasa-mi-te mie,lasa-mi durerile tale Si dam ceea ce te supara sa nimicesc, Si lasa-ma sa veghez assupra figurii tale pale, Caci voi indura orice,doar te iubesc... Am sa-ti fur visele murdare si

Au fost prea multe flori puse si ganduri spuse Au foste prea multe sentimente-ascunse si poate nu se Mai ajungea sa plang Au fost prea multe lacrimi Ce inima imi frang Atunci cand ingerii

De-i dragoste ce simt, de ce doare asa cumplit, de ce-mi sfasie sufletul la infinit? Iar inima-mi, sarmana al tau nume il rosteste mi se zbate-n piept nebuna si nu se mai opreste. Iar

Iubitul meu,baiatul vietii mele pierdute,m-am intors pentru cateva ore,zile,saptamani,luni,ani,decenii...in locul unde ne-am inatalnit,desi acum e iaran.Paseam,parca,pe urmele tale de pe plaja.Era

\"Dragostea e tot ce ramane...\"inganam intr-o dupa amiaza rece,singuratica,trista de iarna imbatranita de gandurile tutror oamenilor singuri care din lipsa unui umar strain pe care sa planga isi

Urasc diminetile de toamna rosie cand stau in halat si imi manjesc unghiile cu oja expirata in timp ce toata casa miroase a acetona. Si cateodata stau la o