Cât de târziu s-a trezit ceasul
Să nu mă întrebi de vorbă azi.
Au sunat anii și gândurile
De-au speriat vrăbiile și crinii ascunși
În scobitura sânului.
Cum stătea candela aprinsă
De atâtea
Aruncă-ți natură, giulgiul de pe mine
Și pe frunte-ți, steaua-mi să tresară
Tânguitor în noaptea
Culegătorilor de vise.
Ia-mi sufletul în mâini,
Altfel te va urmări
În cea din urmă
Sunt anumite cuvinte
Pe care numai noi le auzim.
Aerul e pauză de-o privire
Ce naște chipul într-o secundă.
Există un timp
În care numai noi trăim :
Iarna își poartă veșnicia în
Întreabă pământul ce și-a făurit mâini
Să mă atingă
Cum uneori, doar uneori trăiesc.
Întreabă poezia pe care rar
Mi-o amintesc
De ce mă salvează de mine.
Întreabă-ți sufletul
Ce nu se
