127

1 min lectură·25 mai 2026

Mediu

Stam și priveam la golul din zare

în mine parcă se mișcau pereții

parcă veneau galopând călare

călăreții.

vântul se întețise deodată

în urma lui părea că se răsfrânge

gloata de picioare aruncată-n

bălți de sânge.

În străfundul lumii clopotele sună

în fața mea pământul ne înghite

pare că ar sta să se descompună

din orbite.

Haotic, în precizii și confuz

își învârte câmpul de energie

hranindu-se cu moartea până la refuz

Într-o urgie.

Alerg și eu și-n mine călăreții

picioarele îmi frâng galopând în gol

mi se îneacă zeii și profeții

Frânți in viol

În urma mea privesc cum omenirea

cade-n pustiul îngrozit de moarte

eu alerg, străină mi-e privirea

să mă poarte

Golul din zare deodată se aprinde

și pașii mei rămân fără cătare

simt cum o forță în aer mă cuprinde

Să mă zboare

În lumina fecundată din pustiu

două aripi se deschid și pier!

În marea învolburată-un barcagiu

...

Zbor lin spre cer!

0115

Alexandra Florina Zamfir. “127.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/alexandra-florina-zamfir/poezie/14202637/127

Comentarii (1)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

Interesant text! Cat priveste muzicalitatea, se mai poate lucra cu timpul.