mi-am descentrat universul,
cu bucurie și liniște.
nu mai am gravitație și ignor orice legi normale.
mă hrănesc din fiori și realități neașteptate.
azi calc hotărât asfaltul,
cu ace de frig
mi s-a mai rupt o coarda.
din mine, cantecul rasuna ragusit,
de moda veche,
ca o placa zgariata de patefon.
am mai pierdut cateva file,
le-au putrezit cotoarele,
si si-au luat zborul,
cu
un colt de nor fremata
ca un zbor agitat de vrabie.
era unu fara un sfert,
intr-o primavara seaca,
dar sincera.
toate socotelile timpului,
dadeau cu virgula
si vedeam fara sa vreau,
fiecare
Copile, te privesc!
Suava mea oglindă visătoare,
Ascultă-mi dorurile de inocență!
Să știi c-aș vrea să-ți fur conditia
Să-mi fie unică mântuire.
Acum, când anii au trecut
Cufărul meu cu parfum
Cale de tomana invechita,
Padurea freamata sub urme de vraji,
Candva, uitam magia selenara
Dar, sub ninsoarea de frunze ancestrale
Imi vin in glas cuvinte stranii
Ca sa am dreptul sa-mi caut
