Poezie
Balada vietii mele
2 min lectură·
Mediu
Un croi ciudat avut-am eu
De cand ma stiu cu suflu-n piept
Viata sa-mi tot spuna NU
Si totusi inca sa astept.
Printre oameni sunt un pustnic,
Zic putin si mult gandesc
Practica nu stiu s-o rumeg
Doar dorintele-mi tot cresc.
Singura-s ca-ntr-o asceza
Cand scot cate-o vorba-n grup
Pare limba japoneza
Tuturor care-o aud.
Ochiul meu pe unde umbla
N-are har sa vada soare,
Ci intinde cate-o umbra
Peste tot ce-i iese-n cale.
Cand ies din desertul meu
Sa vad oamenilor chipul
Din ce fac si ce spun eu
Iese parca doar nimicul.
De vreau sa-i amuz, sau poate
Sa le-ncurajez vreun vis
Gest si vorba-a mele toate
Lasa-n suflete plictis.
De am, sau de n-am credinta
Tot la fel mi-e dat sa zac,
In aceeasi suferinta,
C-o vorbesc sau ca o tac.
Lipsurile-atat de darnic
Cand mi-adauga un of
Ca sa-l faca mai pragmatic
Gandul mi-e tot filozof.
Toti imi spun ca tre sa caut
Pentru viata pas concret
Daca vreu ca-n maini s-adaug
Visul care mi-l astept.
Depasit de conjunctura,
Pasul meu mi-e tot stangaci
Si ma uit tot la Scriptura
Sa ma prind ce vrei sa faci.
Duh ascetic, simt romantic
Antagonic ma imbata
Si ma face nul si jalnic
Sa-mi consum viata toata.
Mintea ratiune pura,
Inima flacari de foc,
Nu mai stiu cu ce masura
Sa dezleg al vietii joc.
Trupul de dorinte-mi tremur,
Duhul pentru cer imi lupta
Croi nebun cu care seman
Numai dragoste pierduta.
Si mi-e dat sa vad pamantul
Cum norocul si-l petrece
Iar eu sa-mi arunc tot gandul
Tot in lumea Ta, dar rece.
001587
0