Alex Vâlcu

Timpul vine, timpul trece, Eu mă-mbăt cu apă rece, Tot sperând că într-o zi, Timpu-n loc îl voi opri. Dacă mă gândesc mai bine, E mare nenorocire. Vine timpul peste mine. Se

Plouă din cer, lumină și stele. Plouă frumos, ca-n visele mele. Privesc spre Soare- răsare Privirea aceasta mă doare. Am picioarele ude de rouă. Acum se naște o lume nouă. Am fața

Dacă ochii tăi nu i-aș mai vedea În fiecare noapte m-aș ruga Să vii din nou în viața mea Tu știi povestea mea întreagă Îndrăgostitul singuratic Îți spune cât îi ești de

E prea devreme să-ți spun că te-am pierdut. E prea târziu s-o iau de la-nceput. Ajută-mă s-o iau de unde am rămas. Eu am făcut, iubire, primul pas. Am venit să-ți dăruiesc o

Cuvântul Când vor veni dușmanii să mă-nfrunte, Cuțitul pe la spate să-mi împlânte, Voi fi atent și-i voi lovi de moarte, Cu vorbe spuse tare, nu în șoapte. Eu nu mă lupt

Ce lume... Umbră în lumină, lumină în umbră Nebuni în libertate, sănătoși în lanțuri Corupție în lume, cinste în stele Moarte pe șosele, viață-n cimitire. Așteptări deșarte, vise

Dacă ar fi să plec în altă lume, diferită de a noastră, aș lua cu mine, o femeie și un câine. Pe femeie s-o iubesc, cu câinele să vorbesc. Atunci când mă va-nșela, că

Ani fără bani. Viață fără speranță. Tinerețe fără bătrânețe. Lume fără nume. Iubire-n neștire. Cântece-n pântece. Suspine-n cămine. Plăcere-n tăcere. Plăcere-n tăcere? Cântece-n

Nu încerca să-ți negi trecutul Nici n-ai putea. chiar dac-ai vrea. Acolo-ți este începutul De-acolo-ncepe lumea ta. Þi-am pus în suflet viață și

Dacă mâine, soarele n-ar mai răsări, În bezna dimineții, ca năluca aș zvâcni, Spre locurile de piatră și de pâine. Dacă mâine, soarele n-ar mai răsări, Lumina din suflet mă va călăuzi, Spre

Ne dăm mari și tari în viață. Zău că mi se face greață. Suntem șmecheri, tari în clanță. Nu mai am nicio speranță. Avem bani, avem prestanță. Avem suflele de gheață. Dar în ultima

Viața nu este joc, nu este nici chin. Viața este un dar pe care-l primim. Să ne bucurăm, oameni, de el, din plin. Alt dar ca acesta nu mai primim Viața este darul sublim!

Flori roze, galbene și roșii, Îți voi aduce-n dar de ziua ta. Iar pe o tavă de aur și cristal, Cel mai frumos cadou, iubirea mea. În păr îți voi pune, aurora boreală. Pe umărul

Toată viața… Doamne, ce greu se fac banii! Uite-așa mi se duc anii. Toată viața cât trăiesc, Muncesc să mă-mbogățesc. La sfârșit când tinerețea, O s-o schimb cu bătrânețea, Supărat

Eu, omul Cum soarele răsare aici și apune dincolo, Cum soarele apune aici și răsare dincolo, Pentru mine, omul, Aici e lumea din care dispar. Aici e lumea în care

Când steaua-n noapte-a răsărit, S-a luminat tot cerul. Toți astrologii au trudit, Și-au dezlegat misterul. Un om, luceafăr pământean, Pornea spre zări

Poetul, înainte de toate, este un trup ce ascunde în labirintul sufletului, un pegas ale cărui enorme aripi, străpung omoplații, pielea corpului gazdă. Din această

Am încheiat un pact cu viața și altul cu moartea. Timp de 20 de ani, de acum înainte, viața să mă ajute să trec peste eventualele obstacole, iar moartea

Dacă, nenea Iancu, ar trăi și ar citi cum “scriem”, el care era obsedat de semnele de punctuație, ar spune că limba română este într-o situație dezastroasă. Dacă, Eminescu,

Vă mulțumesc Vouă, cei care ne-ați creat și ne-ați numit oameni. Nu vreau să știu cât a durat acest proiect, și ca noi, să fim răspândiți

Noi ne-am purtat frumos cu voi și ne-ați luat de proști. O să ne purtăm și noi cu voi, cum vă purtați voi, cu noi. Cândva, cineva, vă va-ntreba: -Băăă, ce-ați făcut toată viața? -Am băut, am

Altarul meu Când teii-n mai vor înflori din nou Și eu voi fi plecat, Să-ți amintești c-am fost iubitul tău, Că te-am iubit curat. M-am dăruit, femeie, ție. Altar de

Sunt revoltat că îmi trec anii și nu prea las nimic în urma mea. Când am putut nu m-am gândit. Acum gândesc.Nu prea mai pot. Încerc acum, cât se mai poate, să-mi scriu trecutul