Mireasma ta imi e visare,
Uitarea-ti mi-i izbavinta,
Te simt desi esti nefiinta,
Nevroza mea ti-e cunostinta.
Ce esti tu eu nu voi sti,
Ce sunt eu tu vei cunoaste,
Tu, deliru-mi vei
si parca neatins de veacuri
tot m-a afund-n disperare
a ploii picuri ce-mi zambesc
nu voi avea iertare
nu-ti voi cere nepasarea
nu-ti voi cere-nstrainarea
caci aievea voi fi singur
pierdut
adus de marea-nvolburata
izbit de stanca nemuririi
uitat de veacuri luminate
in aspteptarea celei clipe
singur printre cruci
de otel infrigurate
in morminte peste morti
si tot gandind spre
ale tale roze toate
culese de acei barbari,
sunt de patimi insetate
cotropind a ta fiinta
ai uitat de tine
fara de a mai renaste,
sentimente din vlastari
ai uitat de cele clipe
duse de un
Și din negurile timpurii
Tot aștept tacerea,
Doar valurile pustii
Prin trenuri nu mai vii
Trecut-au secole din veac,
Opritu\'s-au in noi,
Acei triști...actori...
Din nou meancolia ma-nconjoara
Pierdut in vremea de afara
Tineretea iar ma-nconjoara,
Gandul catre tine zboara iara
Mireasma ta ma inconjoara
O...aceasta floare rara
Spre-un incept ma-ndrept
