Trista viata boema
Și din negurile timpurii Tot aștept tacerea, Doar valurile pustii Prin trenuri nu mai vii Trecut-au secole din veac, Opritu\'s-au in noi, Acei triști...actori...
Dulcele amor amar
ale tale roze toate culese de acei barbari, sunt de patimi insetate cotropind a ta fiinta ai uitat de tine fara de a mai renaste, sentimente din vlastari ai uitat de cele clipe duse de un
Nepatrunsa vesnicie
adus de marea-nvolburata izbit de stanca nemuririi uitat de veacuri luminate in aspteptarea celei clipe singur printre cruci de otel infrigurate in morminte peste morti si tot gandind spre
Fara noima
si parca neatins de veacuri tot m-a afund-n disperare a ploii picuri ce-mi zambesc nu voi avea iertare nu-ti voi cere nepasarea nu-ti voi cere-nstrainarea caci aievea voi fi singur pierdut
Mireasma Iubirii
Mireasma ta imi e visare, Uitarea-ti mi-i izbavinta, Te simt desi esti nefiinta, Nevroza mea ti-e cunostinta. Ce esti tu eu nu voi sti, Ce sunt eu tu vei cunoaste, Tu, deliru-mi vei
Tanara Melancolie
Din nou meancolia ma-nconjoara Pierdut in vremea de afara Tineretea iar ma-nconjoara, Gandul catre tine zboara iara Mireasma ta ma inconjoara O...aceasta floare rara Spre-un incept ma-ndrept