musteriul

Ca un catel milog isi adapa ochii din sufletul meu, preumblandu-si neincetat scobitoarea pe jumatate permeata de saliva, dintr-un colt in altul al mustatii sale neingijite. Fara sa ma scape din priviri, isi incolaci mana ca un streang moale in jurul halbei ciobite in care atatia musterii insetati isi oglindisera chipurile de narcisi santieristi si o indrepta spre despartitura patrulata de scobitoarea aia nauca. Isi pastra suficienta bere pe fund ca sa nu fie dat afara de vreun patron artagos sau de vreun ospatar cu complexe de superioritate. Incepu sa adune cu migala firimiturile de paine lasata de altii, ce adastau ca o turma de oi imprastiate pe fata de masa in picatele intrerupte numai de petele soioase ale vreunei raposate ciorbe de burta. Gesturile lui imbatranite care cocoloseau mecanic ramasitele pranzurilor altora imi aduceau aminte de divortul parintilor mei si de discutiile aprinse din bucatarie, cand lacrimile mamei mele isi transferau lucrul mecanic in aceeasi gesticulatie inutila, pana cand izbuteau o metempsihoza partiala in guguloaiele alea cenusii. Privind degetele care mai pastrau inca tatuajul alb al verighetei, imi inghiteam cu noduri felul doi care de altfel incepuse sa se cam sleiasca. Imi era prea jena sa intrerup tacerea ce se lasase ca un giulgiu peste noi, doar pentru a-i anunta pe ai mei ca nu mai pot. Asa ca ma indopam in continuare ca o gaina tinuta in brate de bunica, oratanie pusa la ingrasat, care-si zvarlea capul incolo si incoace intr-o iritata cotcodacire \'eli, eli, lama sabactani\', refuzand boabele aurii care-i era indesate in pliscul deschis cu forta de indexul cu unghia innegrita si de degetul mare pe a carui piatra de sacrificiu multi purici isi dadusera obstescul sfarsit. Nimeni, in afara de mine, nu auzise atunci lamentarea gainii, asa ca atunci cand i-am regasit tartita plutind ca o geamandura pe langa bucatile de cartofi si de morcovi julien de la mine din castron si am inceput sa-i deplang patimile, ai mei au crezut ca era vorba de sclifoseala si dupa ce m-au captusit cu o mustrare referitoare la conditiile grele de trai, la cozile interminabile la tacamuri de pui, la norocul pe care il aveam noi cu mamaie la tara si la cantitatea nebanuita de proteine pe care o refuzam cu atata insolenta, au pescuit frumusel cu polonicul obiectul cu pricina si il taiara jumi-juma pe un fund de lemn ce se ratacise printre noi. Nu avea rost sa-mi ridic ochii din halba mea de bere, stiam ca era deja prea tarziu pentru ca amandoi sa mai fim acolo.