Poezie
Praf de creion
03.02.2012
1 min lectură·
Mediu
Răscolesc nește hârtii prin casă
Aidoma câinelui ce zgarda-și urmărește
Buimac de fel iau un condei de pe masă
Să scriu un text, cel dor de hârtia ce-mi grăiește
Dulceag e versul, alunecă ușor
În fraza așezată melancolic de creion
Drămuită-i compoziția fredonată ca un cor
Stăvilarele ce țin greșelile ca într-un ponton
Nesperată e dorința de a scrie iar
De setea potolită-n graba ostoită
Zvârlită-n gâtlej uscat, din recele pahar
Tărie-n sânge mișună, în mintea făr hotar
De mult n-am mai gândit la cele trecătoare
La cele care trec al focului dor de zburătoare
Dorințele ce fierb în al faptelor ulcior de vise
Ce lasă mintea mută, slugă ce din greu-i cernută
Că nu mai știu nimic să zic, dar zic
Că nu-mi mai plac deșertăciunile de spini ai vieții
Au nu mă stric și eu cândva, apuc să las acest consemn?
Să știu când am trecut din pix în amintirea ca povară
Nu voi să exagerez a-mi arăta dorințele murdare
Și nici să ornez cu sălbăticie, textul mucegăit
A vieții păcătoase, ce-i scrisă-n catastif
Ce-n praf și-n silinti nedemne, bârfește traiul prăpădit
002231
0