Nedreptățile vieții

O, Doamne, câți vii sunt printre morți și câți morți sunt printre vii

De ce doar pentru cei sortiți bat clopotele și nu și pentru cei ce trăiesc ca într-un mormânt

Pământul își leagănă trupul la sănu-i veșmânt

Ofrandă înțolită într-un bulgăre cărunt

Ajungând la crucea de lângă groapă

Unde-ți este scrisă viața toată

Pe vârfuri cobori în locuința morților, cerând azil

Moartea te privește spunându-ți - Nu-i joacă de copil

O, Doamne, câți își sărbătoresc ziua de naștere prin alții

Și câți uitați și alungați din inimă și gând, în viață fiind

Uitarea s-a uitat pe sine însăși

Doar o clipă, lăsând trecutul să prezică

O, Doamne, câți flămânzi în bogății și câți sătui de viața cea săracă

Câți risipesc sătui fiind, bucate, și câți infometați, la resturi mai așteaptă

De ce, cu sărăcia ați pus botniță la cugetul omului

Și cu nesăbuită purtare dați frâu liber păcatului