Poezie
Mai e mult până la tine?
02.04.2009
2 min lectură·
Mediu
Mai e mult până la ziuă
Mai e mult până la tine?
A rămas de aseară-n sobă
Dorul meu purtat spre tine.
Mai dau o filă de la carte
Mai trece o zi, mai trece o noapte
De fiecare zi în parte
Mă leagă o amintire-n șoapte
Am ochii încruntați, de lacrimă purtați
Ce-n noapte așteptară, pe tine bunăoară .
Mă obosiră oile, ce-am numărat azi noapte
Doar somnul privegheatu-m-a în pleoape ,
Mai e mult până la ziua?
Mai e mult până la tine?
Am uitat ce am vrut să zic
Dragostea e un loz în plic
Ea nu e ce-a fost odată
Nu mai vine niciodată.
A rămas de aseară-n sobă
Gândul meu purtat de vorbă
Amintitu-mi-am de tine
De cascada de suspine
Nu mai vrei să vii la mine
Niciodată nu-i mai bine.Fără tine
Am văzut din depărtare
Chipul tău scăldat în soare
Râsul ce dădea să zică
Tu ești totul, eu sunt mică .
Încercai degeaba iute
Să scap de amintiri mute
Mai e mult până la ziua?
Mai e mult până la tine?
Mai aproape lângă mine
Oftează încet două suspine
Nau habar că pân` la tine
Vremea trece, vremea vine
Tu nu te mai întorci la mine
A trecut atâta vreme
Alta vine mai devreme
Am crezut că e de ajuns
Să mă satur și de plâns.
A trecut pe lângă mine
Un fior firav de rime
Ce se-ncumetă întruna
Să găsească un rost, acuma
De ce taci, de ce vorbești
Iar tu nu mai mă găsești
Am rămas de acuma singur
Gândurile nu le mai vântur
Mai e mult până la ziua?
Mai e mult până la tine?
Am mers mult și am obosit
Pe tine nu te-am găsit
Trag speranța după mine
Cea care mai crede-n tine
Iar o iau de la `nceput
Timpul nuș cum a trecut
Am ajuns la capăt oare?
Mai e mult timp de `ncercare
Ce a fost n-o să mai fie
Nu mai e loc de amăgire
Rana e de acum subțire
Mai e mult până la ziua?
Mai e mult până la tine?
Lângă mine, lângă tine
Încă stau două suspine
Ce mai vor să ne aline
Să ne dea zile senine.
Mă întreb încă o data
Lângă geam ascult în șoaptă
Mai e mult până la ziua?
Mai e mult până la tine?
001.342
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Alecu Marinel
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 388
- Citire
- 2 min
- Versuri
- 72
- Actualizat
Cum sa citezi
Alecu Marinel. “Mai e mult până la tine?.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/alecu-marinel/poezie/13905884/mai-e-mult-pana-la-tineComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
