Persefonă

Are părul mai negru și ceva mai lung decât nopțile de decembrie. Șuvițele ei au textura firului de plumb, din orice poziție par perpendiculare pe suprafața pământului, ca și când ar indica în mici doze de sadism unde au să mă ducă dacă am de gând să mă mai joc prin ele. Când stă deasupra mea mișcându-se ca-ntr-o criză de spasmofilie, mă amuză cum se ambiționează să se miște totuși uniform, pe ritmul ceasului de pe perete. Tic-tac, cu pântecele încordat și cu o mimică ce-ar face orice om în chin să pară că zâmbește. În situația asta, dacă îmi deschid ochii, o văd pe ea în centrul lumii, pe stânga și pe dreapta păr, deci pe stânga și pe dreapta nimic, deci numai pe ea în centrul lumii. Îmi pare rău că de cele mai multe ori se supără pentru că mi se face somn și nu reușesc să-mi îndeplinesc datoria de bărbat. Ar fi în zadar să-ncerc să-i explic cum ea este responsabilă de abandonarea mea în letargie și că de fapt nu-i lucru rău. Îmi doresc să hibernez sub ea cum hibernează unele lighioane în moalele pământului. Spre deosebire de ele nu m-aș mai trezi, m-aș face una cu pământul, m-aș face una cu ea, iar acea simțire bag mâna-n foc c-ar depăși cu mult în intensitate orice orgasm. Deci nu-i un lucru rău de-mi induce asemenea dorință. M-am obișnuit să nu mă mai trezesc noaptea să beau apă ori să merg la wc pentru că mă sperie. Strălucește mai tare decât reclama luminoasă de-au pus-o dobitocii de la primarie fix în fața blocului meu. E ca o torță ce toarce, geme greu și stă schimonosită cu omoplații în relief, ca și când în orice moment te-aștepți s-apară oase, mușchi și pene din spinarea ei. E toată fierbinte, mai puțin mâinile și tălpile unde nu cred că-i mai ajunge sângele de reci ce sunt, așa că evit să dorm lipit de ea pentru a nu intra într-un șoc termic. Se trezește înaintea mea de frică să nu o sărut fără să se fi spălat pe dinți. Ea nu știe că-i simt halena și pe timpul nopții și că nu mă deranjează. Nu mă deranjează încă pentru că încă o mai iubesc. Oricum e drăguță când crede că mă uimește în fiecare zi spunându-mi “bună dimineață!” din mentă. Pe timp de zi pare umană, pare muritoare ca mine, pe timp de zi nu mă mai simt sub ea, deși cu siguranță sunt sub ea tot timpul. Oricum e bine. Ziua ego-ul meu este satisfăcut, iar noaptea dorm cu zeii. Noaptea trec de Styx fără să plătesc și dorm cu zeii.