Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

El și personalitățile lui

în tine sunt prea mulți

1 min lectură·
Mediu
el trăiește cu impresia că-mi face plăcere să beau cafeaua făcută de el.
niciodată nu pune destul zahăr și-o face mai amară decât gustul
pe care mi-l lasă în gură după ce-și strecoară limba,
tentacul umed de poftă în gâtul meu.
ar vrea să se-ntindă până-n stomac bănuiesc, își impinge sufletul
pe gura mea, cu forță de menghine sunt strânsă între el și restul
personalităților lui.
nu-mi prinde bine să-l văd în fiecare zi, prind pică pe el și pe
personalitățile lui, în scenarii bolnave vreau să-l răstignesc,
așa nevinovat și bovin.
nasol e că în absența lui și a personalităților lui, pierd punctul de referință,
mai rău ca un titirez dau ture-n jurul casei, străzii, lumii, Soarelui, fără să
mă pot opri. dacă nu este el n-am cum să mă opresc, de-ar fi el aș știi să fiu
departe de el.
trebuie să-l văd pentru a calcula minuțios coordonatele poziției
“departe de el”.
deci el trebuie să fie, ca eu să fiu…
departe de el și personalitățile lui.
013.239
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
169
Citire
1 min
Versuri
18
Actualizat

Cum sa citezi

Ale Maiorean. “El și personalitățile lui.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/ale-maiorean/poezie/1764020/el-si-personalitatile-lui

Comentarii (1)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

@nicolae-popaNPNicolae Popa
Ale,
Dacă ești curioasă, îți spun că cel mai mult îmi place textul tău în aceste două secvențe:

\"tentacul umed de poftă în gâtul meu.
ar vrea să se-ntindă până-n stomac bănuiesc, își impinge sufletul
pe gura mea, cu forță de menghine sunt strânsă între el și restul\"

\"trebuie să-l văd pentru a calcula minuțios coordonatele poziției
“departe de el”.

Aici e profunzime și sentiment, stil și originalitate.

Totodată nu sună bine \"personalităților lui\" Și chiar e sintagmă confuză. Poate pui \"personalității sale\", sau \"personalităților din jurul lui. Mă rog, e doar o părere!




0