Poezie
Viata
1 min lectură·
Mediu
Înger de piatră veghează asupra mea plângând
Căldura ce odată îmi înconjura ființa, viată-mi insuflând,
O adiere ca un cântec de sirena, chemându-mă în depărtare
În leagănul fantasmelor fără cuvântare.
Nici moartea nu-i scăpare din labirintul viselor,
Tot mai deprimante, tot mai murdare.
Parcă țărâna rece nu mă ocrotește,
Lăsând în grija lunii corpul ce servește
Drept ofrandă zeilor zilelor ce mor…
În apus de soare...
…Înger de piatră ai încremenit în ceață!
Amuțită-n timp, a ta față,
Nu e decât o pată în câmpul uitat de Dumnezeu,
Nu e decât o speranță în cimitirul meu.
002351
0