Poezie

Infratit cu vantul

1 min lectură·9 februarie 2014

Mediu

M-oi înfrăți cu vântul, de mână să mă poarte,

Să bântuim zănatici prin mii de galaxii,

Din țâța desfătării să bem același lapte,

Căci pe pământu-acesta, nu voi a mai trăi.

Nu voi a ști de lume, nu voi a ști de cele

Ce-au devorat din carnea-mi, lăsându-mi osul gol,

Ce au jucat haotic pe patimile mele

Ca-ntr-un desfrâu de iele, în dans nimicitor.

Voi a uita cuvântul ce-atâtea feți ascunde,

Rostit pe limbi de șarpe, ca un venin letal,

De zâmbete ,,suave,, în stare a ucide

Precum ucide fiara cu rânjetu-i fatal.

Așa că-mi fac bagajul cu ce mai am din mine,

Un ciob de os în traistă și sufletul pe băț,

Și-mi scutur haina urii, să nu rămână urme

De hâde feți mascate....apoi să mă răsfăț

Zburând nebun și liber, cu vântul laolaltă,

Iar când va fi să trecem în zbor peste pământ,

Voi lua cu mine nouri și voi lăsa să cadă,

Sărate ploi de bocet și-un tânguit de vânt.

00979

albu liliana mihaela. “Infratit cu vantul.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/albu-liliana-mihaela/poezie/14044001/infratit-cu-vantul

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.