N-ai inteles ca
frunzele mai mor uneori
fara remuscarea uratului
ce-l lasa in urma lor?
Nici teama de dincolo de verde
n-a existat.
Si-atunci,
cum de nu ai inteles
ca totusi,
se mai moare
Am pasul tristului pribeag
Calatorind haotic
Pe strazi intortocheate
De ganduri duse prea departe.
Si-ncerc s-aud
Gandul zalud,
Ascuns in ramuri de alun,
Si-adun,
Din fiecare neuron,
Cu
Te blestem,
Pentru că-n fiecare seară chem
Sărut pe gât
Și vânt pe șold,
Să mă iubești
Precum un OM.
Și iar blestem,
Ca fiecare gând, iubite,
Să-mi strângă fricile lipite,
Să îți adorm pe
Lumini la bordul unei nave.
Ma bucur.
Fara naufragii.
Cantec de mare. Intre timp
mi-ntrase glezna in nisip,
alge crescute la tribord
-Legenda sacra a unui lord-
Pesti imi mancasera
Ravnesc la varful unui pom,
(Si eu, la fel ca orice om)
Sa pot ca in sfarsit s-adorm,
Strivesc, starpesc tot ce-ntalnesc,
Fara sa stau sa ma gandesc.
Mananc, sa ma hranesc,
Distrug, ca sa
Monotonia frunzelor trecute,
Si galbene, si prea tacute.
Lipseste fosnetul,
Lipsesc.
Trecute vieti si bucurii,
Iubiri tarzii,
Timpuri trecute peste noi,
Fire de-argint ce se-mpletesc
din
Iubesc acei ochi verzi
Care-a aruncat primul văl de-ntuneric
Și-a pus primul praf de lumină
Descoperindu-mă, crisalidă.
Și-mi iubesc ochii verzi,
Așa cum zâmbesc pe la colțuri
Când,
Azi ma inteleg.
SUNT povestea cuvintelor nescrise,
Fosnetul frunzelor triste,
Valul atingand glezna,
Adierea parfumului de-ndragostit,
Curcubeul dintre mine
Si gandul tau nerostit,
Zbuciumul
Mi-e sete
De-un pic din tine.
Nu alunga privire-dulce.
Citeste-n fiecare floare.
Sunt sarutarile mele,
Roman facute
S-ajunga-n plete de bunic
Poate-ntelept,
Le-asezi in
Mi-e dor de mine renăscând
Când îmi simțeam trupul vibrând...
Ochii verzi au toamnă-n ei,
M-au alungat pe nu știu ce alei...
Rămân uitată-n prag de dor
Cerșind iubirii un pridvor,
Și șed
N-am mai visat padure de saruturi
Si nici mangaierea pe lobul urechii,
Doar am simtit cum sira spinarii
Se-apleaca-a durere spre tine.
Intuneric zbuciumat pe alocuri,
Cantand in
Sunt singură în centrul unui parc.
Pierdută privire-n larg...
M-afund în nouri plumburii
Și-n frunzele pe-alocuri ruginii.
Mă contopesc cu raza de privire
Lăsată-n colț de nemurire.
Și SIMT!
Mă las atinsă de-un parfum
Cu iz de toamnă.
N-am un drum...
Azi este timpul să pătrund
Nevoia surdă.
Mă ascund...
Sunt adiere dusă-n zori.
Aștept zâmbet solar pe gene
Să mă pătrundă într-un
Spune-i nebunului din mine
C-am terminat demult
Terapia cu socuri.
Si mai spune-i,
Ca fiecare lacrima a sufletului,
Este mirul candorii din mine;
Si-acolo gasesc
Mirosul de iasomie,
Linistea
Am luat in palme fiecare gand,
Am vrut sa pipai frumusetea lor,
Sa inteleaga nebunia durerii.
M-asez pe pridvor,
Ma cuprind cu ganduri
Si simt cum urca acelasi dor:
Visul copilului de-a
Balada trupului dormind,
Între amurg și asfințit,
Între durere de plăcere
Și un sărut sărat cu miere.
Baladă-n freamătul de mâini,
În regăsirea cu-mpliniri,
În liniștea dintre iubiri,
În
O clipa am crezut.
Apoi mi-am dat seama ca visez.
Mi-am intors obrazul ud spre un trecut uitat,
Si-am zambit unei naluci plecate.
Mi-arunc privirea in spate
Si vad o urma de praf
In care ai
Cu dragostea aprinsa-n zori
Si cu mirosul cald de flori,
Cu lacrimi colorate pal,
Cu ganduri reci, din val in val,
Cu buze arse de amor,
Cu trupul cald de un fior,
Cu par zburlit de
O lume în exterior,
Cu totul alta-n gândurile mele.
Ce se-ntrevede printre gene?
Cu care să mă contopesc?
Năluca mută din Infern
S-a ridicat, fără să-ntrebe
De-s pregătită să mă
Multime mergand,
Eu intreband
Un gand:
-Cum strang
puful plopilor,
dansul ploilor,
muzica stelelor?
Si unde incap
atatea duse dureri-placeri?
Si gandul raspunde:
-Esti puf de
Sunt gandul ploilor de vara
Din fiecare fir de iarba,
Te-apleaca-ncet,
Sunt strop de apa
La tine-n barba.
Sunt seara florilor de tei
Peregrinand alene pe alei,
Din fiecare pas plecat,
Sunt
AP