Stau liniștită. E bine așa.
Sângele se zbate între urechi, între coapse.
Îl aud, îi știu casa și rostul, drumul lui lung
de la ficatul bărbatului meu înspre coapse,
către creier și ură.
Din mâna
prietenul meu doboș/ scrie în direct/ ca un creion stricat/ ca un cărbune uscat/ el scrie și scrie/ până spre seară/ când atins de uitare/ se pierde din nou/ cu capul umflat/ între țâțele vreunei
O să încropesc și eu un mesaj,
cât de cât.
O să dau un sms și o să-ți spun
că mi-e dor,
că mi-e bine,
că în seara asta l-am văzut pe Matei
și el pe mine
și degeaba.
O să te chem mai
Îmi spun:
este timpul ,fato,
ia-ți picioarele și umblă,
alege-ți corsetul și ieși la plimbare,
leapădă-ți carnea încă o dată
și pleacă.
Ar cam fi timpul, fato,
să te apuci de treburi
Stau cu Gore în pat
și lumea pare să nu se mai sfârșească niciodată.
Picuri grei de sudoare i se împleticesc prin barbă
și el pare că doarme,
dar nu,
el veghează, tresare.
Nici afară nu mai e
AC