Poezie
Popas interior
1 min lectură·
Mediu
indrazneste, calatorule
aseaza-ti pasii osteniti pe glia calda
aici iti pierzi numele
pentru ca nu e nimeni care sa te strige
toate chemarile s-au contopit
cu soaptele creatiei
tacerea fara de timp sa-ti fie ajutor, strainule
sa nu adormi...
sa nu ado...
sa nu...
pe taramul acesta nu exista oglinzi
pentru ca nu e nimeni care sa te judece
te poti dezbraca linistit de haine
de piele
de carne
de ganduri
pana la bobul de lumina ratacit in tine
mai e cale lunga, voinicule
pamantul acesta nu admite granite
noapte de noapte, zidurile se naruie
mai inalt
mai profund
creste pacea
creste un cer nou
sub aripa ta
omule
054662
0

pentru ca nu e nimeni care sa te judece\"
O poezie deosebita. Mi-a placut aceasta reculegere interioara pe care tu ne-o prezinti ca pe un moment de ragaz.
Am remarcat:
\"toate chemarile s-au contopit
cu soaptele creatiei\" - ca mai apoi sa inteleg ca e vorba de creatia unui cer nou sub fiecare aripa.
Un poem aparte !
Multumesc de lectura.