adriana anusca

Suna a ploaie \"tristetea\" ta, versurile scurte incearca sa dea cuvintelor chiar sensul care prinde forma. Tristetea ta e o cugetare a unei starii interioare si asupra vietii.
Pa, mai vorbim.
Adriana

Ei, Marian, ma uimesti cu vizitele tale; intr-adevar, intuiesti dorintele mele scrise- lucru care ma onoreaza.
Adriana

o poezie de dragoste din care razbate asteptarea, iubirea incercand sa se apropie mai mult; exista o intelegere tacita intre cel care scrie si cea care e dornica sa zboare in juru-i, sa se apropie, sa tulbure putin cu privirea, cu si printre pleoape; inteligenta se simte printre randuri, se vede in versuri.
adriana

copilul devine dintr-o data nemuritor

versul tau este mereu clasic si strans ca sa respecte parca un numar de silabe, dar nu e intotdeauna necesar;
a doua strofa, in special, se remarca printr-o scanteie de intuitie, cel putin.

ai construi un basm din multe din poeziile scrise de tine aici: atmosfera si vers de basm pe langa ultima parte a catorva poeme care, incepand povestea in prezent si parca reala acum, se lasa pana la urma conduse in basm.

Ar fi parca un joc de cuvinte cu notiunea si personalizata, aici, moarte; imaginile sunt destul de plastice si chiar sentimentul ca Ea ar fi langa tine e realizat in atat de aproape.