Fantastica devenire
Colțul din dreapta pe care îl privesc în aceste momente parcă se dilată, dar într-un mod care îmi face frică. Nu știu dacă doar mi se pare sau este adevărat. Sigur e însă un lucru: colțul din dreapta
ASAdrian StângăNecredințele
În camera-mi pustie, în noaptea alburie, Necredințele-mi se adună, visele-mi dispar. Alerg pe pietre sfărâmate căutând ce-i bine Cu teama-n suflet de-a nu afla pustia Căci mă răcește tot ce-i
ASAdrian StângăAnotimpul pietrelor
Sacrificându-mi pașii pe munții reci, Și ucigându-mi mângâierea în privirile seci, Aruncându-mi treptele în pietre dure Te-am presimțit pe înalte adieri sure. Zburam de-un dor... și doar
ASAdrian StângăÎn gândul tău
Din îngerii de albă rouă Se scutură vechile ramuri Ca o privire răpită de algele mării Ce nu vor putea a rupe cutele zării. Nu mai privești ceaslovul Amintirilor de iarbă ruptă, Nici
ASAdrian StângăSonetul toamnei
Mă pârjolește arar al toamnei soare Într-o fântână ce-și sorbea cuvânt, Căldura mă îmbată în septembrie cânt Și reapar struguri storși de carnea tare. Iar eu număr ce-i uitarea de
ASAdrian Stângă...Și-atâția ani!
De-am plâns atâția ani, în nopți târzii, A fost ca tot ce-i dureros de dulce Să mă-nvăluie cu luciditatea clipelor De zbor suprem, de dor nebun. De-am suspinat pierdut, în anotimpuri, A fost
ASAdrian StângăPetale de toamnă
Ale mării fine perle se destramă Prin aleile pustii, în zboruri, Se destramă drumul cu faguri În zâmbetul ei, în plânsul fecioarei. Nimic nu-i fără tine, iubito, Decât un cer sulfuros
ASAdrian StângăDe dorul tău nu-i vis
De dorul tău nu-i vis Copacii albi, copacii negri Privesc sub felinarele aprinse Ridicarea firelor de nori – Însemne de-nserată nedurere. Nasturi mici, broboanele de ploaie Nici nu sunt,
ASAdrian StângăFemeie de lut
Femeie de lut Femeie de lut cu chipul primăverii pe buze, Demonă cu tandre glasuri înfipte violent, Zi clară cu adieri trecute-n unghiuri obtuze, Noapte senină cu stele tresărind greoi,
ASAdrian Stângă