Poezie

Van Gogh I

1 min lectură·2 februarie 2015

Mediu

Sunt al soarelui adept:

Pe malul Mediteranei,

În Saintes-Maries,

Caut un subiect, caut

Înfrigurat, în timp ce

Soarele de mai mă însuflețește,

Ca pe un leguan amorțit,

Ce a hibernat o veșnicie în

Nordul Europei...

Nimic deosebit.

Niște ambarcațiuni colorate și

Caraghioase...

Am sperat să găsesc

O mare furtunoasă, în care

Aș fi put să-mi exprim

Neliniștea!

Calm!! Prea mult calm...

Intensitatea acestui calm

Mă dezamăgește, mă deprimă.

Marea este în perfectă nemișcare,

Adierea ușoară a vântului

Abia încrețește întinsul apei.

Până la orizont ... liniște,

O liniște care mă apasă,

Mă irită,

O totală lipsă de spectacular!

Ștrandul e pustiu...

Parcă toată lumea s-a înțeles,

Cu toții au uneltit, să mă ocolească.

Bărcile colorate se află în contrast puternic

Cu monotonia mării:

Mă simt ca și o barcă pe uscat

Nu am nici un rost,

Aștept doar să fiu din nou util, aștept

Ca și această barcă cu lemnul pe jumătate putrezit,

Aștept. Arles m-a nenorocit.

Marseille nu se va realiza niciodată.

Aștept.

002.295

Adrian Nicula. “Van Gogh I.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/adrian-nicula/poezie/14064670/van-gogh-i

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.