Poezie
Violoncel II
1 min lectură·
Mediu
În lumina reflectoarelor pășește pe scenă
Confident solistul
Cu arcușul în stânga, violoncelul în dreapta,
Urmat de iubita lui.
Publicul îi aplaudă, ei salută,
Ea se așează la pian.
Solistul se așează pe scaunul dinainte pregătit
Din mijlocul scenei nemărginite.
El uită de ce e în jur,
Își potrivește instrumentul, pune arcușul pe coarde -
Blackout.
A terminat gavota.
La aplauzele publicului revine la realitate,
Ca după o ședința de hipnoză.
Întoarce capul –
Iubita îl privește încruntată.
Ce s-a întâmplat?
El e lac de sudoare,
Înfierbântat de căldura reflectoarelor.
Iubita zâmbește publicului.
El se ridică și părăsește scena.
Ea îl privește dezgustată, îl urmărește cu privirea,
El e inconștient de starea ei,
Nu știe ce s-a întâmplat în timpul performanței.
Nu înțelege ce vrea să-i comunice femeia iubită,
Străină, înstrăinată.
Ce e? o întreabă cu ochii.
Ești un egoist, zise ea plină de ură.
Și în aceeași seară l-a părăsit.
001.348
0