Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

Lui Dumas

1 min lectură·
Mediu
Din roman cobor în Paris, metropola-aventurilor galante.
Martora intrigilor de la curte, a balurilor elegante,
Parisul, leagăn al artei și literaturii, Parisul legendar,
Fiecare colț de stradă inspiră-atâta pasiune pentru pasantul solitar!
Piața Vosgilor de Ludovic cel Drept-amintește,
Aici turistul pentru un moment înmărmurește,
Eroi și eroine literare dintr-odată prind viață, sunt terestre:
În față-i stă regele, iar Richelieu privește de sus, din spatele unei ferestre.
Romantice imagini în fața ochilor se desfășoară,
Atâtea aventuri și-atâta onoare, pierdute-n spațiu și timp
Pașii mei pe urmele tale Dumas, tot Parisul traversară,
Mereu în căutare, spre-al artei pământesc Olimp.
La Louvre am ajuns în acel noiembrie solar.
Îmi venea să zburd ca și un-autentic mușchetar:
"Un pour tous, tous pour un" - un motto pentru-eternitate,
Atât de nobil, atât de francez, plin de generozitate.
Ludovic al XIV-lea în pantagruelica curte domnește,
Punctul heliocentric din ficțiune și istorie,
Sunt uluit la ceea ce ochiul privește:
Prezentul și trecutul măreț, acoperit de glorie.
Închid ochii și mă regăsesc din nou în mijlocul lor,
A cailor și-a căruțelor, a soldaților, a gălăgiei târgoveților,
Cei patru îmi fac semn și mă așteaptă cu mâinile-n șolduri,
Crezi că mai am nevoie de imbolduri?
001308
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
196
Citire
1 min
Versuri
24
Actualizat

Cum sa citezi

Adrian Nicula. “Lui Dumas.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/adrian-nicula/poezie/13980819/lui-dumas

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.