Poezie

S o n e t 5 2

1 min lectură·7 mai 2004

Mediu

Las câmpul gol și nu regret plecarea.

Mă-ntorc înspre apusul care știe

Să-mi dea sublimul lui pe veresie.

Cu-n ochi cupid îi cercetez chemarea.

Discurs închipuit pentru vecie,

Înspre ființă și-a tocmit visarea

Și-a oferit pecetea și candoarea

Și cu simboluri sacre mă îmbie.

Dar liniștea e-n noi și se divide

În limbuția gândului trecut,

În prelungirea zorilor avide.

Tăcere-n tot, în amfore de lut

Și-n textul care-ncet încet ucide.

Din el culeg trăiri ce m-au născut.

002.103

Adrian Munteanu. “S o n e t 5 2.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/adrian-munteanu/poezie/72739/s-o-n-e-t-5-2

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.