Poezie
S o n e t 1 2
1 min lectură·
Mediu
Tocmai simțeam cum ghes îmi dă voinței
Plăcerea de-a iubi pe scut vestale,
De-a mă-nveli în fulgere letale.
Nimic nu-i nou sub soarele ființei.
Îmi prelungesc sub humă lumi vitale,
Sunt ancorat în golful neputinței.
Nimic nu-i nou sub soarele ființei
Și vinul s-a mai scurs pe-aceleași dale.
Dar, în sfârșit, mă plec înspre amiază
Suflând în palma cerului pierit.
Nimic nu văd și nimeni nu veghează.
Încă un pas și totul s-a sfârșit.
Culcat, presimt cum noul explodează.
Chiar am murit ? E bine. Am murit.
023.636
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Adrian Munteanu
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 87
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 14
- Actualizat
Cum sa citezi
Adrian Munteanu. “S o n e t 1 2.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/adrian-munteanu/poezie/68178/s-o-n-e-t-1-2Comentarii (2)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
AAAAAlice A✓Un text ca o eliberare, așa cum, de fapt, trebuie să fie o poezie. Am avut parte de atâtea sonete în ultima vreme, încât cred că devin fană :)
0
LSDistincție acordată
Într-adevăr,
nimic nou sub soarele acestor ființe
același vin însângerând aceleași dale
peste două milenii de pseudocredințe
ne-au îmbătat cu-ale vieții împliniri letale.
nimic nou sub soarele acestor ființe
același vin însângerând aceleași dale
peste două milenii de pseudocredințe
ne-au îmbătat cu-ale vieții împliniri letale.
0