Poezie
Cu îngerul de braț mă urc pe scară
Sonet 499
1 min lectură·
Mediu
cu îngerul de braț mă urc pe scară
a naibii viață tocmai pân’ la șapte
dar ce frumoase flori cu șmag de lapte
luate-n coltul străzii de la gară
și-o sticlă frate ca să treci la fapte
cum dai să intri suflu pe o nară
că-s cam răcit dar nu las eu să piară
simțirile ce-mi sunt de-a pururi apte
of liftu vostr-un cur să vă rămană
să sun la ușă. -Bă aici e han ?
o voce groasă glasul mi-l îngână
un ochi malac mă țintuie avan
veniși si tu cu iama pe la stână
garoafele au devenit catran
5 august 2006
001.802
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Adrian Munteanu
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 103
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 15
- Actualizat
Cum sa citezi
Adrian Munteanu. “Cu îngerul de braț mă urc pe scară.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/adrian-munteanu/poezie/224708/cu-ingerul-de-brat-ma-urc-pe-scaraComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
