Poezie
Biblioteca George Barițiu
Ciclul \"Sonetele Brașovului\" Sonet 603
1 min lectură·
Mediu
Atingi o carte, îi admiri înscrisul
Și intuiești conturul celui care
Se zbuciumă să scape de uitare,
Umplând cu duh pustia și abisul.
E între oameni rodnică lucrare
Zvârlind în bezna frunților plictisul
Și înălțând nădejdile spre visul
Ce vrea să-și afle poarta de intrare.
În sală ochi înțelenesc prinosul
De chibzuință, descifrând supus
Mișcate umbre prelungite-n josul
Căderilor dintr-un abrupt apus.
M-așez la masă, intuiesc folosul
Și lupt să spun ce-a mai rămas de spus.
19 august 2007
003.142
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Adrian Munteanu
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 79
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 15
- Actualizat
Cum sa citezi
Adrian Munteanu. “Biblioteca George Barițiu.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/adrian-munteanu/poezie/1773908/biblioteca-george-baritiuComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
