Poezie
Săpând adânc din sânge-n amintire
Sonet 361
1 min lectură·
Mediu
Săpând adânc din sânge-n amintire
Arcașul negru un cuvânt ochește
Să-mpovăreze jertfa ce-mplinește
Cu truda tainei templul de iubire.
A-ncălecat. Furtuna se pornește
Cu șfichiul urii, sumbră prevestire.
Între copite a surpat zidire
De cuget blând ce în adânc dospește.
Turbată tânguire de durere
Revarsă slova frântă-n aprig vânt.
Împrăștiat în zări, fără avere,
Și doborât de-a-ntregul la pământ,
Verbul cel searbăd s-a făcut tăcere,
Acoperit cu-ndoliat veșmânt.
23 februarie 2005
013.131
0
În vechi emoții n-oi mai pune vlaga
Între cuvinte nu m-oi învârti ca Blaga,
Altar croit al ținerii de minte.
Mai dau încă un dinte pentr-un dinte,
Când cruce pe mormânt mi-e însăși șaga
Nu-s în Viena, Brescia sau Praga,
Cuvinte despre veșnicul părinte.
Nici în fântâni nu e înțelepciune
Ascunse înțelesuri nu-s în toate
Dar mai aștept pe lume o minune
Ca cerbul însetat ce încă poate
Sorbi adânc abisul din genune,
Eter, și vis, și efemeritate....
(maestre, dacă imitația e cea mai sinceră modalitate de a aduce un compliment, atunci considerați că asta e și încercarea mea lăsată aici, pe pagina dumneavoastră)
Adesea mă întreb de ce mai scriu, ce rost are, și apoi vă citesc poeziile și îmi dau seama că scriu pentru o speranță...că poate voi ajunge cândva măcar pe jumătate atât de talentat ca dvs
ca întotdeauna
Al dvs sincer