Poezie
Îmi ațintesc ființa către vidul
Sonet 334
1 min lectură·
Mediu
Îmi ațintesc ființa către vidul
În care cad crestări de aspre bice.
Tăcerea mea e gata să abdice
Și-n carnea tainei să-și scobească ridul.
Simt lângă frunte plesnet de alice.
Nici vechiul frate nu-mi întinde blidul,
Iar cel blajin doboară-ntruna zidul
Voind sub schele carnea să-mi despice.
Chiar cel curat s-a frământat să spună
Că-i nefiresc să pleci spre nesfârșit,
Dar cel ce-n cuget răbufniri adună
Chiar eu rămân, pândind desțelenit,
Neizbutind, sub patima nebună,
Și mă găsec pe mine, cel smerit.
17 ianuarie 2005
002.065
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Adrian Munteanu
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 85
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 15
- Actualizat
Cum sa citezi
Adrian Munteanu. “Îmi ațintesc ființa către vidul.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/adrian-munteanu/poezie/152136/imi-atintesc-fiinta-catre-vidulComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.