Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

Vis 7

Sonet 751

1 min lectură·
Mediu
Din volumul Orele Tăcerii (Sonete 6), aflat în pregătire.


Aceste 85 de sonete au fost scrise în 69 de zile și adună Teama, Necunoscutul, Răscrucea, Îndoiala, Spaima, Surprinderea, Rugăciunea, Speranța, Dorința, Așteptarea, Panica, Iubirea, Neajutorarea, Chinul, Întrebările, Uimirea, Nedumerirea, Seninătatea, Þipătul, Risipa, Durerea, Credința trăite timp de 10 ore, între două neașteptate și răvășitoare experiențe pe patul de spital.
Autorul s-a străduit să dea textelor independență, dar, deopotrivă, le-a alcătuit și trăit în continuitatea desfășurării lor epice.


\"ORELE
Coperta I : reproduce o lucrare a pictorului Dmitry Brodetsky




Un leagăn moale între crengi. O sfoară
Pentru întins veșmintele la soare,
O umbră blândă așternând răcoare
Când crugul zilei obosit coboară;

Un trist bondar ce-a necăjit o floare
Cu haina lui țepoasă și bizară,
Câte-o nălucă furișând, ușoară,
Sfiala clipei, ațipind la soare;

Un fir de iarbă răsucind eterul
Cu sabia sclipind în curcubeu.
Va rugini între răstimpuri fierul

Tăișului desferecat cu greu.
Atât de-nalte-s toate, precum cerul
Ieșit solemn din valuri, ca un zeu.
002514
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
163
Citire
1 min
Versuri
18
Actualizat

Cum sa citezi

Adrian Munteanu. “Vis 7.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/adrian-munteanu/poezie/13960817/vis-7

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.